Iohannis şi Tusk, primiți cu aplauze la spectacolul organizat în Piaţa Mare din Sibiu

0
33

Inquam Photos/ Octav Ganea



Summitul de la Sibiu s-a încheiat joi seară cu un spectacol dedicat Zilei Europei.

Mii de localnici și turiști s-au adunat în Piața Mare din oraș, iar în public a fost prezent și Klaus Iohannis, însoțit de președintele Consiliului European.

Cei doi politicieni au traversat Piața și i-au urmărit pe Junii din Sibiu. Au fost întâmpinaţi cu aplauze, oamenii prezenţi în piaţă scandându-i numele preşedintelui Iohannis.

Șeful statului a urcat pe scenă şi le-a mulţumit tuturor pentru ziua în care țara noastră a găzduit oaspeţi de rang înalt şi în care s-a scris istorie.

„Îi salut pe sibieni, salut pe toţi musafirii noştri, îl salut pe prietenul meu domnul Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. Dragii mei, o zi mare pentru noi, o zi mare pentru noi, românii, o zi mare pentru Sibiu. Astăzi, de Ziua Europei, am sărbătorit în cel mai potrivit şi cel mai demn mod împreună cu toţi liderii europeni, în inima României, aici, la Sibiu. Nici că se putea mai bine. Astăzi, dragii mei, reţineţi, astăzi, 9 mai 2019, Europa a venit la noi în România, astăzi, România a dovedit că este o ţară profund europeană, astăzi, România, prin voi, a dovedit că este o ţară primitoare, astăzi, România a primit Europa la ea acasă„, a afirmat Iohannis, într-o alocuţiune susţinută pe scena amenajată în Piaţa Mare din Sibiu.

CITESTE SI:  O controloare de la Căile Ferate Germane își filma în ipostaze intime pasagerii prinși fără bilet

 

Localnici şi turişti deopotrivă au ignorat ploaia şi au luat parte la spectacolul dedicat zilei Europei, dar şi summitului.

 

„Suntem mâdrii că suntem sibieni şi găzduim asemenea eveniment. Nu mai contează aglomerația, contează să fim fericiţi şi suntem mâdrii că suntem în Europa”, spune un sibian.

„A fost o zi plină de emoţie, a fost o zi de mândrie naţională şi pentru oraşul nostru Sibiu. Cred că pentru Roamania modernă a fi europeni este esenţa vieţii şi a viitorului nostru şi nu cred că putem reuşi mai departe fără Europa şi fără Uniunea Europeană”, a mai spus un localnic.

Klaus Iohannis s-a retras înainte de finalul spectacolului folcloric, iar mulţi dintre oaspeţii străini s-au îndreptat spre aeroport.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

CITESTE SI:  Fenomenul periculos care se întâmplă după ce pierdem o măsea la vârstă tânără

Sursa link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here