O familie s-a trezit cu un crater din care țâșnește noroi, chiar lângă casă. VIDEO

0
27

O familie din Noua Zeelandă a fost nevoită să își abandoneze locuința, după ce un crater noroios de mari dimensiuni s-a format în grădină.

Susan Gedye, care locuiește în Rotorua, s-a trezit marți dimineață, la ora 02.00, crezând că s-a produs un cutremur puternic.

„Totul în jur mișca”, a declarat ea pentru Radio New Zealand.

Astfel, ea s-a dus în bucătărie și când s-a uitat pe fereastră a văzut „un gheizer mare cu noroi care țâșnea din pământ”. Pe măsură ce orele au trecut, craterul a devenit tot mai mare, iar consiliul local a observat că pământul începuse să se surpe.

Astfel, familia Gedye a fost nevoită să evacueze locuința, în condițiile în care craterul a cuprins inclusiv spațiul pe care se află garajul proprietății.

„Locuiesc lângă casa unde s-a format craterul noroios. Nu am auzit explozia, însă mi-au atras atenția aburii, credeam că e incendiu. Suntem obișnuiți cu erupții în zonă, dar dimensiunea acestuia este uriașă”, a spus Tīahomarama Fairhall, conform CNN.

CITESTE SI:  Cât plătesc românii pentru a merge în tabere de yoga în Nepal și India

La rândul său, reprezentanții Consiliului Lacurilor Rotorua au confirmat evenimentul: „La 1 a.m, marți, pe 25 iunie, am primit informații că se cutremură pământul și că se aude un zgomot puternic lângă o locuință.”

La locul incidentului a fost chemat și inspectorul Peter Brownbridge. „Am văzut aburi sub presiune și apoi noroi care țâșnea din pământ.” 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 



Sursa link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here