Manfred Weber, susținut în unanimitate de PPE pentru șefia Comisiei Europene, nu există un plan B

0
11

Partidul Popular European îl susţine „în unanimitate” pe Manfred Weber pentru şefia Comisiei Europene, a declarat miercuri, în Spania, preşedintele în exerciţiu al CE, Jean-Claude Juncker, care a atras atenţia că „nu există niciun plan B, nu există nici măcar un plan A, există o decizie”, transmite trimisul special al AGERPRES.

„PPE nu susţine niciun candidat, PPE îl susţine în unanimitate pe Manfred Weber. Nu există niciun plan B, nu există nici măcar un plan A, există o decizie”, a declarat Jean-Claude Juncker jurnaliștilor, cu ocazia unei reuniuni a grupului PPE din Parlamentul European care a avut loc la San Sebastian.

„Sunt ferm în favoarea numirii lui Manfred Weber ca viitor preşedinte al Comisiei. Asta pare normal, dar nimic nu e normal în familiile politice. Vreau să devină viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Eu mai am patru luni (de mandat – n.r.), el are patru luni de concediu, iar apoi va trebui să preia de la mine şi sunt convins că va fi un bun preşedinte al Comisiei”, a mai spus Juncker.

CITESTE SI:  Controlorul trenului București-Târgoviște, uitat pe peronul din Gara de Nord

La rândul său, Manfred Weber i-a mulţumit lui Juncker pentru activitatea în fruntea Comisiei Europene.

Declaraţiile lui Juncker vin în contextul în care, în ultima perioadă, tot mai mulţi şefi de stat şi de guvern au afirmat că nu îl agreează pe Weber pentru şefia CE, deoarece nu ar avea experienţă în funcţii executive, şi s-a vehiculat faptul că PPE lucrează la un plan B pentru eventualitatea în care va trebui să desemneze un alt reprezentant.

Citiți și:  Macron o vrea pe Merkel la președinția Comisiei Europene

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here