Replica lui Rareș Bogdan pentru Victor Ponta

0
9

„Mi-ar fi făcut mare plăcere, poate ar fi fost puțin mai ușor pentru noi, ca cei de la Pro România, partidul lui Victor Ponta, să-și pună semnătura pe moțiune. Probabil o moțiune cu 205 nume era mai ușor de prezentat și în negocierile care urmează în următoarele șase zile le era mai ușor și liderilor să convingă reprezentanți ai minoritățior, ai neafiliaților, chiar reprezentanți ALDE și PSD, care înțeleg momentul României”, a declarat miercuri seara, la Digi24, europarlamentarul liberal Rareș Bogdan.

„Faptul că (cei de la Pro România) vor vota la vedere e un lucru bun, dar în campania electorală, atât domnia sa, cât și ceilalți lideri au fost extrem de fermi în a prezenta dezastrul acestei guvernări”,  a adăugat Rareș Bogdan.

Calculele moțiunii de cenzură

El a prezentat calculele voturilor înainte de moțiunea de cenzură care a fost citită miercuri și care va fi votată peste șase zile. PNL – are 93 plus 1, 94 de parlamentari; USR: 40 de parlamentari, UDMR: 27 au semnat, mai sunt trei care nu erau în țară, vor semna și ei, deci 30 de parlamentari; 4 de la neafiliați, mai sunt șapte care trebuie convinși; (nu crede că va fi imposibil), 17 de la minorități, ajungem la 207.

„Avem nevoie de voturi de la PSD-ALDE până la 233. Sunt 31 de voturi în partidul dlui Tăriceanu, o parte din acei oameni și-au făcut tinerețea publică în zona liberală, așa cum a arătat ea de-a lungul timpului, poate se gândesc serios că nu pot să lase România pe seama unei astfel de guvernări. De asemenea, mă bazez pe faptul că Victor Ponta va reuși să-și convingă o parte din foștii colegi că viitorul lor nu mai este în PSD”, a spus Rareș Bogdan. 

Victor Ponta, pe de altă parte, a explicat la Digi24, tot miercuri seara, că nu a avut ce să le ofere PSD-iștilor cu care a stat de vorbă și nu le-a putut spune ce se va întâmpla după ce cade guvernarea și cine vine în locul ei.

CITESTE SI:  Fosta iubită a lui Răzvan Ciobanu, la mormântul designerului

„Dl. Ponta are suficientă experiență politică”

„Dl. Ponta are suficientă experiență politică, încât să știe foarte simplu că după asta urmează o discuție extrem de amplă. Dânsul știe că planul este bine conturat”, a afirmat, în replică, Rareș Bogdan.

E făcut (planul)?! s-a mirat jurnalistul Cosmin Prelipceanu.

– Bineînțeles, a spus Rareș Bogdan.

Ni-l spuneți? Care e?

– PNL… ați văzut că a revenit și dl Cioloș la sentimente mult mai apropiate de sentimentele noastre – și mă bucur, îl felicit cu toată căldura – adică e pregătit și dânsul să intre la guvernare, nu respinge, pentru că în urmă cu trei zile, colegul domniei sale, Dan Barna, respingea intrarea la guvernare fără alegeri anticipate, astăzi dl. Cioloș a fost ceva mai nuanțat, la RFI, sau cel puțin așa am înțeles eu; cei de la PMP s-au comportat impecabil și foarte coerent, PNL – la fel, dacă și Pro România va face același lucru…

Deci ne spuneți că acum, pe harta dvs., apare posibilitatea unui guvern alcătuit din oameni de la toate partidele astea…

– Fără nicio problemă, a dat asigurări Rareș Bogdan. În primul rând, nu vom guverna la fel de prost ca PSD. Măsurile pe care le vom lua în primele 30 de zile se vor vedea, se vor simți. Cine spune că intrarea la guvernare e sinucidere și că țara trebuie să rămână în continuare, măcar 9 luni de zile, în mâinile PSD, încercând forțarea unor anticipate după alegerile prezidențiale, cred că nu se gândește la binele acestei națiuni, a punctat Rareș Bogdan.

Totuși, a avertizat politicianul liberal, cine crede că PSD a murit sau că se poate prăbuși mai mult decât acum se înșală. PSD este asemenea unei caracatițe, căreia îi tai două tentacule și cresc la loc, crede Rareș Bogdan.

CITESTE SI:  VIDEO Juncker, despre haosul privind Brexit-ul: Nu am temeri, nu am speranțe / Despre Viktor Orban: Întotdeauna m-a surprins

Cine sunt „broaștele” de înghițit?

Vrem să dăm acest guvern jos şi pentru aceasta suntem dispuşi să înghiţim orice „broască”, oricât de râioasă ar fi ea, după exemplul prooccidentalilor Maia Sandu și Andrei Năstase la Chișinău, a mai spus Rareș Bogdan la Digi24, referindu-se la compromisurile, poate greu digerabile politic, pe care PNL ar fi dispus să le facă pentru a determina căderea guvernului condus de Viorica Dăncilă.

„În acest moment trebuie să discutăm cu fiecare parlamentar, cu fiecare lider de grup, cu fiecare lider al unui partid cu care probabil ne-am aflat, de-a lungul campaniei electorale recente sau în ultimii doi-trei ani într-o divergență totală. Nu contează asta. Astăzi e vorba de România. Nu mai e vorba de partid și trebuie să gândim deloc politicianist, ci strict ce putem face. Matematica e simplă”, a explicat Rareș Bogdan, europarlamentar ales al PNL.

Întrebat dacă agreează ideea unui guvern de uniune națională, adică și cu PSD, Rareș Bogdan a spus că personal nu e de acord cu ideea (le-a sugerat PSD-iștilor nemulțumiți să treacă la Pro România), dar a precizat că el este doar o voce, iar în această privință deciziile le iau forurile de conducere ale partidelor. „Eu nu sunt de acord ca PSD să fie umăr la umăr, după ultimii doi ani și jumătate, cu partidul din care fac parte, dar eu sunt doar o voce”, a subliniat Rareș Bogdan.

El a adăugat că săptămâna trecută fiecare partid și-a desemnat o echipă de negociatori, iar Ludovic Orban, Raluca Turcan și ceilalți reprezentanți ai PNL au avut discuții cu USR, Pro România, PMP, UDMR, reprezentanții minorităților și ai neafiliaților. „Fiecare, acolo, și-a luat anumite angajamente: unii să stea de vorbă cu cei din ALDE, cei din Pro România să stea de vorbă cu foștii colegi, pentru că au o altă alonjă, altă poziție, probabil, dl Ponta, dl Tudose, dl Bănicioiu, Sorin Câmpeanu sau Daniel Constantin, în discuțiile cu cei din PSD. Fiecare trebuie să discute cu oameni de acolo, să le explice: Oameni buni, nu veți mai fi pe liste. Vreți să ajungeți într-un partid de 12-14 la sută, care se va prăbuși? Aveți o șansă. Am văzut că (Pro România) au mai luat doi deputați. Noi vom sta de vorbă cu ceilalți”, a promis Rareș Bogdan.

CITESTE SI:  Președintele Iohannis votează: Haideți la vot!

„Să nu fim defetiști”, a îndemnat el. „Repet: ne ajuta enorm ca la semnăturile celor 177 să se adauge cei 23 (de la Pro România). Când mergi sub braț cu 211, 205, 207 semnături – chiar dacă declarațiile au fost ferme și n-am motive să cred că nu va fi așa…”

Întrebat de ce crede că Pro România nu a semnat, Rareș Bogdan a spus că va da explicațiile după moțiune. „Eu cred că a fost strict un calcul. Am văzut postarea dlui Ponta, am citit-o cu mare atenție. Dânsul vorbește despre asocierea cu partidele de dreapta. Nu putem vorbi în termenii aceștia, dreapta-stânga, când e vorba de România. Am văzut mari coaliții care au salvat o țară”, a spus Rareș Bogdan, în opinia căruia alegerile anticipate vor fi greu de declanșat. „Tocmai de aceea, nu trebuie să se gândească nici la vacanță, nici la calcule meschine: știți, dacă vom intra la guvernare, șansa ca partidul nostru să obțină procente în plus va scădea. Dacă gândești așa, nu meriți să fii politician”, a adăugat Rareș Bogdan.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here