Robert Cazanciuc a găsit soluţia degrevării ANI de prelucrarea declaraţiilor de avere: Propunerea preşedintelui Comisiei Juridice din Senat – Stiri pe surse

0
10

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, îşi invită colegii parlamentari să i se alăture în susţinerea unei iniţiative de modificare a legii ANI, care să prevadă completarea şi transmiterea electronică a declaraţiilor de avere şi interese către Agenţia Naţională de Integritate, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Viorica Dăncilă îi dă replica lui Klaus Iohannis! Răspuns-fulger

„Pentru că mai sunt câteva zile până la depunerea declaraţiilor de avere şi interese, când ANI va primi şi prelucra circa 1.200.000 de declaraţii tipărite pe hârtie (fiind an electoral, aproape că îşi dublează volumul de declaraţii prelucrate), care se vor adăuga la cele aproape opt milioane de declaraţii pe care deja le păstra în arhive şi le gestiona în luna mai 2019, invit cât mai mulţi colegi să susţină iniţiativa simplificării acestui proces. Ideea de bază este de a reglementa posibilitatea ca aceste declaraţii să poată fi completate şi transmise Agenţiei Naţionale de Integritate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, urmând ca după 2022 să nu mai fie permisă transmiterea declaraţiilor pe hârtie”, a scris miercuri Cazanciuc pe Facebook.

CITESTE SI:  APIA va plăti 39,89 milioane de euro pe schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal - Stiri pe surse

Citește și: Ruptură între USR și PLUS? Dan Barna a ocolit răspunsul

În postarea intitulată „Integritate să fie, dar nu pe hârtie!”, Cazanciuc menţionează că iniţiativa va viza existenţa „unui sistem pus la dispoziţia cetăţenilor, care să automatizeze şi implicit să uşureze atât completarea şi transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese, cât şi gestionarea acestora la nivelul ANI”.

„Suntem în era internetului şi a mijloacelor electronice – serviciile publice trebuie adaptate în consecinţă”, mai spune social-democratul.



Sursa: stiripesurse

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here