Robert Mueller va depune mărturie în Congresul american privind ancheta legată de ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale

0
20

Preşedintele democrat al Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor Jerry Nadler a declarat miercuri că s-a ajuns la o înţelegere ca procurorul special Robert Mueller să depună mărturie în Congres cu privire la ancheta sa referitoare la ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA şi posibile încercări ale preşedintelui Donald Trump de a împiedica ancheta, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor Jerry Nadler a precizat că, potrivit înţelegerii, procurorul special Mueller urmează să depună mărturie în mai, dar că nu a fost convenită încă data la care va avea loc audierea.

Ministrul american al justiţiei, Bill Barr, a anunţat miercuri că nu se prezenta joi la o audiere parlamentară privind modul în care a gestionat raportul de anchetă asupra ingerinţelor ruse în alegerile prezidenţiale din 2016, lăsând să se întrevadă o dispută aprigă cu democraţii în Congres, notează AFP.

Ministrul a refuzat, de asemenea, să predea Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor o versiune necenzurată a raportului procurorului Robert Mueller, a anunţat Jerry Nadler, care a ameninţat că îi va trimite o somaţie să se prezinte la audieri dacă negocierile se vor încheia fără rezultat în următoarele zile.

CITESTE SI:  Stejarul plantat de Trump și Macron s-a uscat

Bill Barr a fost audiat miercuri de o comisie a Senatului pe aceeaşi temă „timp de peste cinci ore”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a Departamentului Justiţiei.

Senatul se află sub controlul republicanilor, iar democraţii sunt majoritari în Camera Reprezentanţilor.

Sursa link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here