29 iunie – Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare – Stiri pe surse

0
18

Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei personalului din sistemul administrației penitenciare.

”Indiferent de sectorul de activitate, categoria profesională sau de orientarea sindicală la 29 iunie sărbătorim împreună Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare.

Cu acest prilej, în numele, Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor îi felicit pe toți angajații din sistemul penitenciar pentru modul în care-și îndeplinesc misiunea de apărători ai legii și protectori ai comunității.

Citește și: Un autoturism a luat foc în urma coliziunii frontale dintre două maşini

Sărbătorim împreună, pentru că lucrăm împreună și fiecare componentă este esențială, cu atât mai mult în situația în care guvernanții nu dau atenția cuvenită rezolvării problemelor din penitenciare.

Mai sunt multe de făcut până când personalul din sistemul penitenciar va avea condițiile de lucru pe care le merită, o salarizare echitabilă și condiții de pensie onorabile, și pentru asta va trebui să luptăm împreună.”, a transmis Sorin Dumitrașcu.

CITESTE SI:  Accident rutier grav cu două victime - Șoferii implicați erau unul mai beat ca altul - Stiri pe surse



Sursa: stiripesurse

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here