CANCAN: Adelina Pestrițu și-a făcut bagajul și a plecat de acasă înaintea nunții. Bruneta a dormit la hotel

0
93

Adelina Pestrițu și Virgil Steblea și-au unit destinul și în fața Lui Dumnezeu astăzi, 20 iulie. Și dacă la cununia civilă le-au fost alături doar nașii, la ceremonia religioasă au fost prezente zeci de persoane apropiate, dar și fiica lor: Zenaida! De altfel, mirii au trimis peste 300 de invitații.

Însă, puțini știu ce s-a întâmplat în seara de dinaintea nunții. Bruneta și-a făcut bagajul și a plecat de acasă, a dormit la hotel. Sau mai bine nu a dormit foarte mult, pentru s-a distrat cu domnișoarele de onoare, potrivit imaginilor de pe rețelele de socializare.

Adelina Pestrițu și Virgil Steblea NU pleacă în luna de miere după nuntă

De la nunta celor doi vor lipsi tradițiile și superstițile, iar pe blogul ei a explicat de ce… și nu va exista nicio lună de miere, deocamdată. Potrivit mărturisirilor vedetei, ea și soțul său nu pot pleca din țară pentru că după ceremonia religioasă, vor fi nași pentru două cupluri care se căsătoresc, iar înainte de aceste evenimente, îi vor rupe turta fetiței lor.

CITESTE SI:  Novacenul – Când cyborgii vor stăpâni lumea și o vor salva (probabil) de la încălzirea globală - Opinii

Citește și: Pleacă în vacantă cu net 4G NELIMITAT, Samsung și voucher Blue Air de 100 de Euro!

“Nu am stabilit. Este foarte grea această decizie. E cea mai grea decizie. Sunt topită după ea, după nici trei ore sunt topită de dor și îmi e foarte greu. Ne-am gândit că luna de miere ar trebui să doar pentru noi, dar nu putem să plecăm o săptămână, două săptămâni pentru că nu putem să stăm fără Zenaida. Oricum nu putem să plecăm imediat după nuntă, pentru că vom fi nași de două ori, iar înainte să fim nași avem turta ei. Suntem prinși în tot felul de evenimente.”, a declarat Adelina Pestrițu, relatează jurnaliștii de la VIVA!

Citește și: Super ofertă: Samsung la super preț + voucher Blue Air 100 EURO

În timpul declarațiilor, viitoarea mireasă a explicat de ce la cununia civilă au fost prezenți doar nașii lor. “Ne-am dorit să fie extraordinar de restrâns, nu restrâns. Nici familiile noastre nu au participat la cununie. Era foarte cald afară și să o luăm prin primărie pe Zenaida cu oameni mulți și să o agităm, să transpire, să se plictisească… Nu am vrut treaba asta. Am fost, am semnat certificatul de soț și soție. Ăsta a fost scopul nostru la primărie. Nu a durat extraordinar de mult, dar am vrut să separăm lucrurile. Cununia civilă s-a făcut în mod restrâns pentru că dacă am fi invitat un prieten s-ar fi supărat restul prietenilor”, a mai dezvăluit frumoasa vedetă în cadrul aceluiași interviu.

CITESTE SI:  PM of Republic of Moldova, Maia Sandu, pays official visit to Bucharest on Tuesday - Stiri pe surse


Sursa:
Cancan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here