În aceste zile politica nu își are locul

0
15
În aceste zile politica nu își are locul

Președintele PSD, Viorica Dăncilă a transmis, sâmbătă, o scrisoare internă în care le cere colegilor din partid să nu politizeze subiectul posibilelor crime în serie de la Caracal. De asemenea, Dăncilă a luat decizia de a amâna Congresul PSD din 3 august, urmând ca subiectul să fie discutat luni în ședințele partidului.

„Vă rog ca în aceste zile să lăsați politica deoparte. Vă rog, deci, să nu arătați cu degetul spre un partid sau altul, nu este momentul unor astfel de dispute (…) Prin urmare, vă propun să amânăm Congresul care trebuia să se desfășoare pe 3 august. Îmi doresc să folosim această perioadă doar pentru a găsi soluții ca astfel de nenorociri să nu se repete.”, le-a transmis Viorica Dăncilă colegilor, într-o scrisoare internă.

Luni, social democrații se reunesc în ședințele BPN și Cex pentru a stabili noua dată a Congresului, dar și pentru a discuta mandatul cu care va merge Viorica Dăncilă în ședința CSAT de marți, au spus surse din partid pentru Digi24.ro.

CITESTE SI:  A fost lansată licitația pentru trei loturi ale autostrăzii de Centură Nord a Capitalei: 45 km și costuri totale de 2,18 miliarde lei - Infrastructura_Articole

Deja premierul a anunțat mai multe măsuri pe care vrea să le propună și în CSAT printre care formarea unui grup interministerial, condus de Raed Arafat care să facă o analiză în cel mult 15 zile și să propună soluții, dar și organizarea unui referendum privind însăprirea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie.

De asemenea, Dăncilă a cerut ca în CSAT să se prezinte modul în care au acționat autoritățile la Caracal.

Și președintele Klaus Iohannis va solicita în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 30 iulie a.c., o anchetă completă privind modul în care a acționat în acest caz fiecare instituție responsabilă.



Sursa articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here