Libertatea: EXCLUSIV | Marius Comănescu, fostul antrenor al Soranei Cîrstea, recunoaște deschis flagelul blaturilor. ”Persoane din tenisul românesc pariază”

0
87

Într-o disciplină atât de nobilă, care și-a căpătat renumele de sportul alb, există și mizerie. Pe care antrenorul Marius Comănescu, 53 de ani, n-o ascunde sub preș.

”În mod cert, eu cred că persoane din tenisul românesc pariază. Este un fenomen care trebuie combătut. Persoanele care stau cu telefonul în mână la turnee se duc la nivel de challenger-uri și de futures.

Le este mai ușor acolo, nu există vizibilitatea de la WTA și de la ATP. Persoanele care se ocupă cu așa ceva încearcă să devină familiare cu sportivii și să parieze pe puncte, pe game-uri”, afirmă tehnicianul, care pare că știe ce zice, după ce a urcat până în Top 40 două sportive din România: Irina Begu și Sorana Cîrstea.

Și Marius Copil a făcut dezvălurii explozive din tenis, fiind amenințat cu moartea. AICI, interviul celui mai în vogă jucător de tenis al României.

Există și un caz de jucător care a plătit scump pentru combinațiile făcute la pariuri. Alexandru Daniel Carpen a fost suspendat pe viață din tenis pentru trucare de meciuri.

Antrenor de tânăr

Comănescu a intrat de
timpuriu în antrenorat, odată cu Revoluția din 1989, nevoit să-și întrețină
familia. Noul rol îl juca în paralel cu activitatea de jucător în circuitul profesionist.

Era proaspăt căsătorit,
în 1988, și n-avea prea multe soluții în acele vremuri, când ieșirea la turnee
în străinătate era rezervată doar câtorva sportivi. A fost legitimat la clubul
Progresul, iar la 16 ani îl snopea în bătaie la dublu pe marele Ivanisevici, la
dublu.

A scos-o în lume pe Irina Begu

Ca antrenor, a început
cu Răzvan Sabău, în 1992, pe care l-a dus până la locul 3 la Europenele de la
Berlin. Apoi, Sabău a triumfat la Wimbledon 1994, în competiția juniorilor.

Vara, tehnicianul se
muta în Germania, la Heilbronn, aproape de Stuttgart. La revenirea în țară, în
2001-2002, a antrenat la un club bucureștean, Sănătatea, unde a deținerea două
grupe valoroase de juniori.

CITESTE SI:  SpaceX va lansa un satelit echipat cu o velă solară - Stiri pe surse

De acolo au ieșit
jucători precum Apostu-Efremov, Cruciat, Ungur, Crăciun, Ioniță, clasați în
jurul pozițiilor 150-300, aflați cu toții, acum, în noul val de antrenori.

Munca vizibilă ca
antrenor a început-o în 2009, când a demarat prima colaborare strașnică. A
luat-o pe Irina Begu de pe locul 250 și a dus-o în Top 40 în doar un an și
jumătate. Colaborarea s-a stins după 3 ani.

A încercat miracolul și
cu Elena Bogdan, sportiva care pierdea în fața SImonei Halep finala junioarelor
de la Roland Garros 2008. Dar, în acest caz, ”ceva nu s-a legat”.

Apreciază sinceritatea Soranei

În 2015 și până la
Roland Garros-ul din 2018, Comănescu a fost umbra Soranei Cîrstea în circuitul
WTA.

Este fair-play când
vorbește despre ruptura de fata din Târgoviște. ”Este extraordinară, o
perfecționistă care însă își pune o prea mare presiune. Ne-am despărțit când
i-am zis că nu pot s-o mai ajut. Dacă aș fi știut, aș fi rămas cu ea și i-aș fi
rezolvat problemele”.

Se știe că Sorana
Cârstea n-o ”înghite” pe Simona Halep. ”Nu văd nicio nenorocire. Mai bine o
respectă pentru ce face, pentru că sunt convins că o respectă, decât să spună
că este prietenă cu ea, deși nu ar fi adevărat.

Este vorba despre
afinitatea dintre oameni. Nu știu să se fi certat vreodată. Poate au făcut-o,
dar nu cunosc eu, mie nu mi-a spus nimic. În mod cert, n-aș fi încurajat o atitudine
ostilă între ele”.

Viața în turneu

Marius Comănescu are o
fiică de 26 de ani, regizor de film, mare speranță a cinematografiei românești,
dar se consideră norocos că și-a făcut familia de timpuriu. Alții, precum Daniel
Dobre, n-au avut șansa asta.

Deși bănoasă, viața în
circuit îți absoarbe toate minutele și te sleiește de energie. ”Nu prea ai timp
de multe lucruri. Ordinea este următoarea: ajungi la turneu, te cazezi, îți
ridici acreditarea, rezervi terenul de antrenament, vezi când ai meciul,
dimineața sau seara, în ziua următoare sau peste două zile, iar circuitul se termină
când ajungi la culcare.

CITESTE SI:  Vladimir Putin nu se aşteaptă la schimbări fundamentale în relaţia cu Occidentul - Stiri pe surse

Iar între timp, cauți
pe Youtube detalii despre adversare, fie suni un antrenor al unei sportive care
s-a înfruntat deja cu viitoarea rivală a elevei tale. Eu nu mă simt lezat să
cer sfaturi de la un alt antrenor. Chiar le accept”.

Despre Daniel Dobre,
antrenorul român al momentului, Comănescu prezintă singurele trei abordări față
de succesul său de la Wimbledon alături de Simona Halep:

”Unii or să fie
invidioși, unii se vor bucura, iar alții vor fi indiferenți. Pe un om sau îl
respecți oricând sau niciodată, asta nu depinde de rezultatul dintr-un anumit
moment. Eu l-am întâlnit la turneul de tenis Bucharest Open și l-am bătut pe
spate, felicitându-l. N-am apucat să vorbim, căci era într-o discuție cu cineva
și nu era elegant să-l întrerup”.

”Băieții o iau pe arătură”

Comănescu s-a
specializat în tenisul feminin și nu regretă. Și nu neapărat pentru că salariul
unui antrenor de tenis care însoțește în circuit o sportivă din România poate
ajunge și la 5.000 de euro pe lună.

”E mai ușor de lucrat
cu fetele. Sunt mai conștiincioase, mai active. Băieților le fuge mintea, o iau
pe arătură. Deși, la fete apar mai repede tensiuni. Cu Sorana, am făcut de
multe ori asta: când nu găseam teren liber, mergeam să ne antrenăm pe terenuri
ale băieților, la turneele comune, WTA și ATP, știind că băieții se trezesc mai
greu la antrenament.

Accesul băieților în
circuit, la seniori, este foarte greu. Ei se maturizează mai târziu decât
fetele. În tenisul românesc este lipsă de bani, dar este lipsă și de antrenori
pricepuți. Mă refer la antrenorii care îi preiau pe sportivi după ce li se pune
racheta în mână, sunt cei din etapa a doua, când trebuie să învețe corect
lucrurile de bază. Mulți le dezvoltă copiilor frica să nu piardă”.

CITESTE SI:  Britanicii ar putea avea un al doilea referendum privind Brexit. Anunțul premierului May

Pariul Jianu

”Nevoia de investiție
într-un tânăr este mai mare. De exemplu, Victor Hănescu a fost sponsorizat de
Nova Brasilia pe bază de contract, iar când a câștigat bani din tenis, a
returnat suma. În cazul germanului Tommy Haas, s-a creat un fond de investiții,
în care mai mulți i-au oferit bani, dar jucătorul n-a returnat sumele primite
la nevoie. Așa am citit…”, explică tehnicianul.

Comănescu îl vede pe Filip Jianu, 17 ani, capabil să pătrundă în Top 100, acolo unde România îl are doar pe arădeanul Marius Copil (86 ATP). ”Este foarte serios, dedicat, muncește foarte mult și face alegeri extraordinar de bune, ca un profesionist de viitor”.c

Viitorul tenisului românesc, dueluri în Herăstrău

Antrenorul de tenis Marius Comănescu a făcut selecția celor opt tineri jucători români care se vor duela, sâmbătă și duminică, în turnirul din Herăstrău care îl va trimite pe câștigător la finala Red Bull Next Gen Open 2019, cu premii de 20.000 de dolari. Directorul sportiv al turneului dă asigurări a ales cu răspundere, precizând: ”Singurul meu amestec a fost că am vrut să fie în lot și juniori, campioni naționali”.

Post-ul EXCLUSIV | Marius Comănescu, fostul antrenor al Soranei Cîrstea, recunoaște deschis flagelul blaturilor. ”Persoane din tenisul românesc pariază” apare prima dată în Libertatea.

Sursa:
Libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here