Soţia şeicului din Dubai ar fi depus o solicitare de azil în UK, temându-se pentru viața sa

0
60

Prinţesa Haya, soţia şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, emirul Dubaiului, ar fi depus o solicitare de azil politic la Înalta Curte din Londra după ce a fugit din ţara sa ”temându-se pentru propria siguranţă”.

 

Prinţesa – care s-a căsătorit în 2004 cu şeicul Mohammed, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume – a fost iniţial bănuită că ar fi fugit în Germania, după cum a declarat săptămâna trecută Radha Stirling, din cadrul grupului pentru drepturile omului Detained In Dubai.

Însă, în prezent se crede că s-ar afla în Londra unde deţine o locuinţă de 85 de milioane de lire, situată în apropiere de Palatul Kensington.

Prinţesa Haya, în vârstă de 45 de ani, sora vitregă a actualului rege al Iordaniei, a fost educată în sistem privat în Marea Britanie şi a studiat la Universitatea Oxford unde a urmat cursurile Facultăţii de Politică, Filosofie şi Economie.

Potrivit cotidianului The Guardian, ea ”se teme pentru propria siguranţă” după ce a fost solicitată revenirea sa în Emiratele Arabe Unite ”prin canale private din Dubai”, iar Ministerul de Externe tratează această problemă ca pe o ”dispută privată”.

CITESTE SI:  'Melancolia' lui Mircea Cărtărescu a fost printre cele mai vândute cărți de la Bookfest. Ce autori s-au vândut cel mai bine - Stiri pe surse

Şeicul Mohammed şi-a exprimat supărarea după dispariţia soţiei sale într-un poem publicat pe internet în arabă şi engleză, notează Express.co.uk şi The Sun.

Potrivit The Sun, prinţesa ar fi fugit din Emiratele Arabe Unite împreună cu cei doi copii pe care îi are cu şeicul dar şi cu suma de 31 de milioane de lire şi ar fi depus solicitare de divorţ.

Conform The Times, există informaţii potrivit cărora prinţesa ar fi primit permisiunea de a rămâne în Germania. Prinţesa Haya şi-ar fi anunţat prietenii că a ales Germania pentru că ”nu are încredere în autorităţile britanice”, notează The Sun.

Dispariţia prinţesei Haya vine la scurt timp după o situaţie similară petrecută anul trecut când fiica şeicului, prinţesa Latifa, în vârstă de 33 de ani, a fugit din Dubai şi a cerut azil acuzându-şi tatăl de abuz. Prinţesa Latifa a fost ulterior prinsă în largul coastelor Indiei şi a fost trimisă înapoi în Dubai.

Căsătorit de şase ori, şeicul a fost numit vicepreşedinte şi premier după decesul fratelui său în 2006. El are 23 de copii – 9 fii şi 14 fiice – cu mai multe soţii.

CITESTE SI:  Corina Crețu laudă fieful lui Emil Boc:

Pasionată de călărie şi participantă la competiţii de sărituri peste obstacole, prinţesa a reprezentat Iordania la Jocurile Olimpice de vară din 2000 din Sydney.

Autorităţile din Dubai, guvernul central al Emiratelor Arabe Unite şi Germania nu au răspuns întrebărilor referitoare la dispariţia prinţesei, notează The Sun.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 



Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here