StirileProTV: Un tânăr român stabilit în SUA vrea să studieze în România. Ce facultate a ales

0
41

În timp ce mulți absolvenți de liceu se pregătesc să plece în străinătate la universități de prestigiu, facultățile de la noi încearcă să îi atragă pe tinerii din diaspora.

 

În toată țara, pentru ei sunt disponibile câteva sute de locuri, plus burse și cazare gratuită. Înscrierile se fac pe internet, fără taxă de admitere.

Andrei are 19 ani, locuieşte la New York cu familia şi vrea să studieze informatică. Pentru că în America facultatea l-ar costa într-un singur an câteva mii de dolari, s-a înscris la Iaşi. La Universitatea Alexandru Ioan Cuza, pentru românii din diaspora sunt disponibile 450 de locuri.

Andrei: „Nu sunt atâtea presiuni ale vieţii cum sunt în America.”

Reporter: „Acolo sunt şi costuri mare?”

Mama lui Andrei: „Da, foarte mari.”

Românii din diaspora au rezervate 300 de locuri şi la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. Stabilit de mai mulţi ani în Iordania, Mohammad candidează pentru unul dintre ele. A fost atras – în principal – de costurile mici de şcolarizare.

CITESTE SI:  Un manelist român a scăpat de închisoare după ce a fost acuzat că a violat o fetiță de 12 ani!

Mohammad Zyoud, absolvent liceu: „Am venit să mă înscriu în Iaşi pentru că tatăl meu a învăţat în România şi acelaşi lucru l-a făcut şi fratele meu.”

Mama lui Mohammad: „M-am gândit să vină în ţară pentru a-şi găsi vechile rădăcini. Posibil să rămână în România.”

Ca să îi atragă în ţară, facultatea le oferă viitorilor studenţi cazare gratuită pe durata studiilor. Cei cu rezultate bune primesc şi burse. În plus, la admitere nu se impun multe condiţii.

Seghedin Neculai, prorectorul Universității Tehnice Iași: „Esenţial este că cel puţin unul dintre părinţi să fie român şi atunci intră în categoria aceasta: români de pretutidneni.”

Şi Universitatea Babeş Bolai din Cluj-Napoca încearcă să îi atragă pe tinerii plecaţi din ţară. Au la dispoziţie o sută de locuri, cele mai multe la facultatea de studii europene.

Laura Irimieș, purtător de cuvânt UBB Cluj: „Au avantajul de a-şi depune dosarul complet online, de a-şi confirma locul online şi de a trebui să vină fizic doar în momentul în care începe anul universitar. Toţi aceştia beneficiază de locuri în cămine şi de şcolarizare fără plată taxelor.”

Incrierile la universităţile de stat – care au locuri rezervate pentru tinerii din dispora – au început de câteva zile. Listele cu cei admişi urmează să fie afişate săptămânile viitoare.

CITESTE SI:  Coreea de Nord ar un nou șef al statului: ce funcție nouă a preluat Kim Jong-Un

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 


Sursa:
stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here