VIDEO O filmare făcută cu drona de Asociația Pro Infastructură arată cât au avansat lucrările la Autostrada A10, între Alba Iulia Nord și Sebeș: Mobilizarea este nesatisfăcătoare – Infrastructura_Proiecte

0
25

Lucrările la Autostrada A10, între nodurile Alba Iulia Nord și Sebeș, avansează greu, mobilizarea în teren fiind nesatisfăcătoare, arată imaginile surprinse cu drona de Asociația Pro Infrastructură, pe 14 iunie 2019. Reprezentanții asociației spun că lucrările nu vor fi gata în 2019, așa cum promite ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Asociația Pro Infrastructură solicită oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să se implice activ alături de Transelectrica pentru relocarea rețelelor de electricitate de pe șantier și să mobilizeze constructorul.

”Constructorul, Impresa Pizzarotti, avansează greu la principalele structuri rutiere și la relocarea rețelelor electrice din nodurile Sebeș și Alba Iulia Nord, mobilizarea în teren fiind nesatisfăcătoare, lucru de altfel neschimbat în ultimul an. Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc se declară însă foarte mulțumit, promițând iresponsabil că tot sectorul va fi inaugurat la finalul acestui an. (…) „Ministrul” poate de pe acum să adauge și acest termen la lunga listă de promisiuni nerespectate. Nu există nici cea mai mică șansă ca nodul Alba Iulia Nord să mai fie finalizat în 2019. Mai mult, nodul Alba Iulia Sud este blocat de o groapă de gunoi, iar oficialii CNAIR nu i-au găsit încă o soluție de rezolvare, la 4 ani și jumătate (!) de la startul contractului. Șansele pentru o inaugurare parțială (8 din 17 km în 2019) se reduc drastic pe zi ce trece”, a postat Asociația Pro Infrastructură pe pagina de Facebook.
Aceștia cer din nou oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să se implice activ alături de Transelectrica pentru relocarea rețelelor de electricitate de pe șantier și să mobilizeze antreprenorul general

CITESTE SI:  Cum va fi transformată SUA de legea interzicerii avorturilor

”Cât despre mobilizarea antreprenorului general, pare inutil să mai cerem încă o dată Companiei de Drumuri să impulsioneze ritmul de execuție conform contractului asumat. Rățoielile în fața presei par a fi singurele măsuri pe care statul arată că le poate lua”, scriu pe Facebook reprezentanții Asociației.

FOTOGALERIE Cât au avansat lucrările la A10, segmentul Alba Iulia Nord și Sebeș; Foto: Asociația Pro Infrastructură



Sursa: HotNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here